Atunci când ai în plan demararea lucrărilor de zugrăvit cu siguranță cauți să alegi cele mai bune produse pentru casa ta. Care este însă cea mai bună vopsea lavabilă sau care sunt considerentele care stau la baza alegerii acesteia? Discutăm așadar despre alegerea vopselei lavabile, despre cum ar trebui să fie aceasta și despre rezultate, în cele ce urmează. Ce caracteristici are cea mai bună vopsea lavabilă?

Aderența la suport
Felul în care aderă la suport vopseaua lavabilă este foarte important, deoarece acest lucru influențează practic rezultatul final. Cu toate acestea însă, aderența poate fi influențată de anumiți factori precum: pregătirea substratului, calitatea amorsei și tehnica de aplicare a vopselei.
Pregătirea substratului este o etapă foarte importantă, deoarece are menirea de a asigura stratul suport astfel încât calitatea lucrării să fie una ridicată. Este nevoie să cureți foarte bine stratul suport, să desprăfuiești și eventual să tratezi zonele afectate de grăsimi și uleiuri. Praful și grăsimea reprezintă probleme care împiedică aderența vopselei, iar din acest motiv este nevoie de curățare temeinică la nivelul stratului suport.
Pe de altă parte, va fi nevoie să identifici zonele care au nevoie de reparație. Fisurile, golurile sau găurile trebuie să fie umplute și aduse la nivel, deoarece mai târziu orice imperfecțiune poate fi vizibilă, la aplicarea vopselei.
După ce ai pregătit suprafața suport unde vei aplica vopseaua, trebuie să aplici un strat de amorsă, bineînțeles și ea de calitate.
Aderența la suport a vopselei este așadar un cumul de factori, însă cea mai bună vopsea lavabilă este aceea care se pretează la universalitatea aplicării, cu specificația respectării măsurilor de aplicare prealabilă.
Cea mai bună vopsea pentru diferite tipuri de încăperi
Sursa foto: Unsplash
O vopsea de calitate va putea acoperi nenumărate tipuri de substrat și chiar va rezista, însă ar trebui să ai în vedere și destinația camerelor pentru care folosești acea vopsea lavabilă. Pentru că cerințele sunt mari și există exigențe ale beneficiarilor care trebuie acoperite, producătorii delimitează tipurile de vopsea lavabilă în funcție de încăperile în care aceasta va fi aplicată.
Bucătărie – cea mai bună vopsea pentru bucătărie este vopseaua care nu va permite prafului, fumului sau urmelor de grăsime și ulei să se acumuleze pe suprafața acesteia. Bucătăriile sunt expuse adesea aburului și fumului și chiar și în ipoteza unei aerisiri corecte tot va fi nevoie să aplici o vopsea lavabilă care să reziste, preferabil o vopsea specială pentru băi și bucătării sau o vopsea specială antimucegai. Vopselele lavabile cu finisaj ușor cauciucat pot fi o alegere foarte bună, deoarece vei putea curăța cu ușurință aceste suprafețe, păstrând astfel efectul vopselei lavabile pentru mai mult timp.
Hol – pentru hol vei avea nevoie de o vopsea lavabilă de calitate, care sa nu acumuleze praf sau păr de animale. Nu uita că holul este una dintre cele mai expuse zone ale locuinței, iar din acest motiv va fi nevoie de o vopsea lavabilă de calitate. Încălțămintea, hainele, traficul, praful sau animalele de companie, toate aceste lucruri pot deteriora suprafața și textura vopselei lavabile, în special în partea infoerioară a pereților, iar din acest motiv va fi nevoie de o vopsea care să protejeze suprafețele.
Baie – vopseaua lavabilă pentru baie va trebui să răspundă foarte mult la cerințele de rezistență la umiditate și mucegai, iar în acest sens vei vedea că există vopsele special create care protejează în acest sens. Există modele de vopsea lavabilă antimucegai, care lasă peretele să respire, însă care poate în același timp să protejeze împotriva apariției mucegaiului.
Dormitor și living – pentru camerele în care petreci o mare parte a timpului ai putea să alegi o vopsea cu ioni de argint cu rol de purificare a aerului, în culori speciale, care să nu se decoloreze în timp. Pentru aceste camere vei avea nevoie de culori luminoase, vibrante, iar o vopsea de calitate te poate ajuta chiar și din punct de vedere estetic.
Idei pentru amenajarea livingului găsești aici.
Ușurința aplicării vopselei lavabile
Unele tipuri de vopsea lavabilă se pretează cel mai bine aplicării prin pensulare, sau cu ajutorul rolei/trafaletului. Cele mai bune vopseli lavabile însă sunt cele care pot fi aplicate și mecanizat, cu ajutorul unui pistol cu aer comprimat.
Aplicarea mecanizată este foarte facilă și rapidă, cu pierderi reduse de material și un rezultat mai uniform la nivel de aspect. Practic timpul de aplicare al vopselei scade considerabil, deoarece vopseaua se poate aplica cu mișcări ample, de la stânga la dreapta și invers, pentru a acoperi în totalitate suprafața.
O vopsea lavabilă de calitate se va întinde cu ușurință și nu va forma goluri de aer. Ea ar trebui să nu fie foarte subțire, sa nu se prelingă, însă acest lucru trebuie verificat și în raport cu cantitatea de vopsea lavabilă aplicată. Vopseaua se aplică în strat subțire, acoperitor, dar nu în exces. Important este de asemenea să respectăm instrucțiunile înscrise pe ambalaj pentru a nu dilua prea mult vopseaua fiindcă atunci nu mai acoperă substratul.
Îngrijirea peretelui vopsit
După ce vopseaua a fost aplicată, îngrijirea ar trebui să fie ușoară, folosind metode de curățare care includ lavete și apă. În general specialiștii ne atrag atenția asupra folosirii substanțelor foarte agresive de curățare, deoarece acestea ar putea degrada stratul de vopsea în timp. O vopsea de calitate nu se șterge atunci când se încearcă curățarea suprafețelor, iar aceasta este o modalitate foarte bună de a-ți da seama dacă o vopsea rezistă sau nu.
Rezistența vopselei lavabile
Cea mai bună vopsea lavabilă este aceea care rezistă de-a lungul timpului, chiar și atunci când tu decizi că este momentul pentru o schimbare. Vopseaua de calitate nu se scorojește în timp, nu se șterge și nu crapă, deoarece ar trebui ca ea să funcționeze de fapt ca o peliculă.
De asemenea, o vopsea de calitate ar trebui să nu se zgârie cu ușurință și nici să nu se desprindă de pe suprafețe. Așa cum este firesc, aceste rezistențe la care facem referire iau în calcul aplicarea corectă a vopselei, prin curățarea substratului, repararea acestuia și aplicarea unei amorse de calitate.
Randamentul vopselei lavabile
Nu în ultimul rând, trebuie să ai în vedere randamentul vopselei lavabile, adică ce suprafață poți acoperi cu o anumită cantitate. Să zicem că ai o găleată de vopsea pe care scrie că poți acoperi 150mp, dar se recomandă aplicarea a două straturi de vopsea. Acest lucru înseamnă că acea găleată de vopsea acoperă în final doar 75mp. Am explicat în detaliu acest lucru într-un alt articol despre cum să alegi vopseaua și cât să cumperi.
De reținut! Ieftin și bun nu există! Caută acel raport calitate-preț care este bun pentru tine!
Cea mai bună vopsea înseamnă ca un produs să acopere toate aceste exigențe și criterii, pentru ca rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor.
DAR vopseaua perfectă este aceea care acoperă toate exigențele și criteriile TALE, pentru ca rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor TALE.
Acum îți poți calcula necesarul de vopsea lavabilă aici și dacă ți-a plăcut acest articol te invit să arunci o privire și peste blogul nostru.