Montare parchet laminat

Montare parchet laminat

Cum pun parchetul laminat?

Montarea parchetului laminat este ușoară. Vă vom îndruma pas cu pas cum să puneți parchetul și vă vom explica etapele de la modul de izolare și până la instalarea profilurilor de trecere la uși.

Parchetul laminat se montează singur

Sursa foto: Pinterest

Sistemul de clicuri este oferit atât pe latura scurtă, cât și pe latura lungă a plăcii/panoului de parchet laminat. Astfel, panourile laminate pot fi așezate ușor și fără utilizarea adezivului. Datorită sistemului simplu de clic, oricine se poate aventura la montarea parchetului laminat.

Acest ghid explică modul în care se face montarea parchetului laminat cu clic și ce materiale sau unelte sunt importante. Fără gălăgie și într-un mediu curat, lucrarea poate fi realizată repede, ușor și cu puține unelte.

Izolația fonică reduce zgomotul la pășire, îmbunătățește stabilitatea presiunii pe panouri și compensează neuniformități minore ale podelei.

Pardoseala laminată poate fi curățată fără probleme cu aspiratorul sau chiar cu un mop ușor umed.

Pregătiți suprafața și lista de cumpărături

Mai întâi evaluați cu atenție încăperea

Măsurați suprafața: Lungimea x lățimea pardoselii = suprafața ce trebuie acoperită

La această suprafață de acoperit mai adăugați 10% pentru a obține cantitatea necesară de parchet laminat de cumpărat. De obicei pierderile de material rezultat în urma montajului sunt între 10%.

Faceți necesarul de plintă și accesorii

Măsurați fiecare latură a spațiului, scăzând lățimile ușilor sau ale teracotelor, pentru a calcula și necesarul de plintă de parchet și accesorii. Cumpărați mai bine mai mult decât prea puțin!

Acolo unde peretele depășește lungimea de 2.5m, aveți nevoie de o îmbinare/conector pentru plintă.

Capătul plintei care ajunge la tocul ușii trebuie acoperit cu un capac/capăt de plintă, pentru partea stângă și partea dreaptă.

Orice încăpere are 4 colțuri. La fiecare colț se întâlnesc două bucăți de plinte. Acestea se acoperă cu ajutorul colțurilor interioare pentru plinte.

Dacă în cameră aveți un coș de fum, teracotă montată sau un perete care iasă în față, plinta va parcurge și laturile acelea. Pentru aceasta aveți nevoie de conțuri exterioare pentru plintă. Luați în calcul toate aceste aspecte ca să finalizați lucrarea atent și cu un aspect impecabil.

  • Luați în calcul țevi de calorifer pentru care trebuie decupat parchetul laminat
  • Luați în calcul ușa/ușile încăperii unde ar fi nevoie de profil de trecere

Unelte necesare

Pentru realizarea acestei lucrări aveți nevoie de următoarele unelte:

  • Un creion cu care să notați sau să faceți semne pe plăcile de tăiat
  • Un vinclu pentru trasat linii de tăiat
  • Ruletă sau metru pentru măsurat
  • Ferăstrău manual sau eventual un ferăstrău pendular pentru a tăia plăcile/panourile de parchet laminat
  • Cutter pentru tăierea pachetelor de parchet laminat sau pentru tăierea foliei de parchet

Reguli de bază pentru montarea parchetului laminat

Montarea parchetului laminat trebuie realizată la o temperatură minimă de 18°C și la umiditate relativă de 50% până la 70%. Această temperatură și umiditate ar trebui să persiste încă cel puțin 3 zile după montarea parchetului laminat în cameră.

Parchetul laminat este pus în valoare cel mai bine și conferă un aspect impecabil încăperii atunci când este montat de-a lungul razelor de soare care pătrund în cameră sau pe latura lungă a încăperii.

Înainte de a începe montarea parchetului laminat calculați lățimea ultimului rând, astfel încât acesta să fie mai mare de 5cm. În cazul în care lațimea ultimului rând de parchet laminat este foarte îngustă, trebuie ajustat primul rând pentru a obține un aspect frumos pe pardoseală.

Parchetul laminat se montează în sistem flotant, adică niciodată nu va fi fixat pe substrat cu adezivi, cuie sau alte metode. Nu are nicio legătură cu apa, parchetul nu va pluti, doar că nu este montat fix pe substrat. Acest lucru este necesar pentru că parchetul laminat este sensibil la umiditate și are tendința de a se contracta sau extinde. Tot pentru același motiv avem nevoie de rosturi de dilatație de-a lungul pereților, de aproximativ 10-15mm.

La încăperi mai mari, rosturile de dilatație sunt necesare după 8m în direcția lățimii plăcii și după 10m în direcția lungimii plăcii. Aceste rosturi de dilatație vor fi acoperite cu profile de trecere, la fel ca și sub fiecare ușă sau la întâlnirea cu alte pardoseli.

Substratul parchetului laminat trebuie să fie tare, curat, uscat și nivelat. Acesta poate fi ciment, șapă, dușumele de lemn (în acest caz parchetul laminat se montează perpendicular pe plăcile de lemn vechi), pvc lipit sau plăci ceramice.

Pasul 1: Pregătirea parchetului laminat înainte de instalare

Podeaua laminată are nevoie de cel puțin 48 de ore pentru aclimatizare înainte de instalare. Prin urmare, depozitați pachetele cu parchet laminat, neacoperite și orizontale, în camera respectivă la o temperatură minimă de 18°C și la umiditate relativă de 50% până la 70%. Această temperatură și umiditate ar trebui să persiste încă cel puțin 3 zile după montarea parchetului laminat în cameră.

Pasul 2: Pregătiți substratul pentru parchetul laminat

Substratul trebuie să fie suficient de tare, curat și uscat. Solul nu trebuie să mai aibă umiditate reziduală și trebuie să fie nivelat. Pe un plan neuniform, parchetul laminat se poate deforma, sări sau rupe la nivelul legăturii clic (nut-feder).

Pentru a verifica existența denivelărilor substratului, folosiți un dreptar de cel puțin 2m lungime. Denivelările mai mari de 3 mm pe o lungime de un metru pot fi compensate cu o șapă autonivelantă. Chiar găurile sau fisurile sunt ușor închise în acest fel. Apoi, lăsați solul să se usuce complet.

Multe soluri, în special șapa nouă, au umiditate reziduală. Acest lucru poate provoca pagube considerabile parchetului laminat. Prin urmare, aveți grijă suplimentară pentru a vă asigura că substratul este complet uscat.

Pasul 3: Așezați bariera de vapori și izolația fonică la impact

Pe podelele din șapă sau deasupra încălzirii în pardoseală, ar trebui să instalați mai întâi o barieră de vapori pentru a vă proteja împotriva umidității. Trageți folia de barieră împotriva vaporilor în direcția lungă a laminatului și tăiați-l. Pe pereți, folia trebuie să se proiecteze circa 5cm în sus. Lăsați bucățile individuale de folie să se suprapună aproximativ 10cm și fixați suprapunerile cu bandă adezivă cu aluminiu.

Așezați un strat de plută, pâslă, polistiren extrudat sau folie de spumă PE direct deasupra foliei de barieră de vapori ca izolare fonică.

Pasul 4: Puneți primul rând de parchet laminat

Montați plăcile de parchet laminat paralel cu lumina: laturile lungi ale plăcilor să urmeze direcția luminii de intrare. Începeți acum în colțul din spate al camerei. Cu un ferăstrău manual sau un ferăstrău pendular, îndepărtați federele plăcilor de pe primul rând.

Pentru pereți neregulați trasați linia pereților pe primul rând de plăci. Pentru aceasta găuriți o bucată de plută, lemn, polistiren, cauciuc sau panou de parchet laminat și introduceți creionul. Astfel creați un dispozitiv pe care îl puteți plimba de-a lungul peretelui neregulat pentru a trasa linia după care va trebui să decupați plăcile.

Plasați scândurile cu partea decupată orientată spre perete și faceți clic pe laturile scurte (lățime). Ultima placă din rând se așează cu fața în jos și se marchează cu creionul exact dimensiunea necesară până la perete apoi se taie placa.

Începeți următorul rând de parchet laminat cu bucata rămasă de la ultima placă din rândul anterior. Pentru un aspect plăcut, plăcile de la începutul rândului ar trebui să aibe o lungime de cel puțin 40cm.

Calculați lățimea ultimului rând, astfel încât acesta să fie mai mare de 5cm. În cazul în care lațimea ultimului rând de parchet laminat este foarte îngustă, trebuie ajustat primul rând pentru a obține un aspect frumos pe pardoseală.

Puneți plăci de parchet laminat ca distanțiere între parchet și perete. Rosturile create trebuie să fie între 10 și 15mm.

Pasul 5: Tăierea panourilor laminate

De obicei la sfârșitul unui rând de parchet laminat este necesar să scurtăm ultimul panou sau ultima placă de parchet. Ultima placă din rând se așează și se marchează cu creionul exact dimensiunea necesară până la perete. În funcție ferăstrăul folosit se marchează dimensiunea pe față sau pe verso. Dacă folosiți un ferăstrău de mână atunci marcați și tăiați dinspre fața plăcii. Dacă folosiți un ferăstrău pendular atunci marcați și tăiați de pe spatele plăcii pentru a evita ruperea plăcii la margine.

Pasul 6: Faceți clic pe parchetul laminat

Continuați cu rândul al doilea. Așezați placa de parchet cu latura lungă, apoi împingeți spre stânga și apăsați jos. Așezați următoarea placă pe lungime, împingeți spre stânga și introduceți placa. Și tot așa până la ultimul rând.

Pasul 7: Montarea parchetului laminat în jurul țevilor de calorifer

Pentru a așeza panourile în jurul conductelor de încălzire, marcați găurile pentru conductele de încălzire pe o bucată de laminat (diametrul țevii plus 10 mm) și găuriți-le cu un burghiu adecvat. Separați bucata mică din jurul găurilor. Acum așezați placa și apoi ungeți cu adeziv latura cu decupaje pe bucata mică dintre țevi și perete. După montare puteți fixa o rozetă de la calorifer.

Pasul 8: Parchetul laminat la tocul ușii

Când ajungem la tocurile ușilor avem două variante de abordare: ori scurtăm tocul ușii, ori decupăm parchetul pe lângă toc.

Tocul ușilor se scurtează pentru a introduce placa de parchet laminat sub toc. Pentru aceasta întoarceți o placă pe dos și folosiți-o drept suport pentru a tăia cu ferăstrăul de mână tocul. Acum puteți așeza placa de parchet fără probleme sub tocul ușii.

Unele tocuri nu se pot scurta. În acest caz decupăm corespunzător placa de parchet laminat și umplem golul cu un silicon de etanșare.

În funcție de direcția de montare a parchetului, uneori placa de la tocul ușii nu poate fi basculată și împinsă ca și celelalte. În acest caz, se îndepărtează cu o daltă excrescența de material de la nutul plăcii. Placa poate fi apoi împinsă sub tocul ușii și lipită de celălalt rând.

Pasul 9: Montați ultimul rând de parchet laminat

Pentru ultimul rând, de obicei, trebuie să tăiați plăcile de parchet laminat. Determinați lățimea necesară, așezând o placă pe penultimul rând și marcați dimensiunea exactă cu o altă placă pusă la perete și peste cele două plăci, dar țineți cont de rosturile de dilatație.

Pasul 10: Fixați plintele de parchet

Există plinte de parchet de diferite lățimi și modele. În funcție de stilul design-ului interior, puteți alege plinte de aceeași culoare sau foarte apropiate ca decor cu cel al parchetului sau puteți opta pentru o plintă albă simplă. Plintele prin care poate fi trecut un cablu sunt foarte practice și maschează eventualele prelungitoare care le întindem pe jos.

Înainte să instalați plintele de parchet, potriviți plintele în funcție de spațiu și încercați să folosiți cât mai multe plinte întregi, astfel încât să reduceți numărul îmbinărilor dar și bătaia de cap cu tăierea lor.

Înainte de a trece la fixarea plintelor, trebuie să îndepărtăm distanțierele și excesul de folie barieră pentru vapori sau izolație fonică.

Plintele se fixează întotdeauna pe perete și nu pe pardoseală. Ele pot fi bătute în cuie, pot fi prinse cu șuruburi sau pot fi lipite de perete cu un montagekit.

Plintele din pvc, lemn masiv sau mdf pot fi lipite de peretele uscat și curat. Peretele trebuie să fie neted și drept. Aplicați adezivul pe lungimea plintei și apăsați-o la perete. Pentru desprinderea ei puteți folosi ulterior un spaclu.

Prinderea plintelor se realizează prin înșurubare, cu clipsuri de prindere sau pur și simplu înșurubare direct în perete (cu dibluri), de jur împrejurul pereților. Distanța dintre două șuruburi trebuie să fie cel mult 50cm. Găurile în perete le puteți face cu un burghiu de mărimea șuruburilor. Puneți plinta pe poziție la perete, marcați locul găurilor și găuriți. Sau și mai simplu, poziționați plinta și dați gaura în perete chiar prin plintă. Odată introdus diblul în gaură, puteți înșuruba plintele cu o șurubelniță sau o mașină de înșurubat. Avantajul prinderii cu șuruburi este că putem oricând schimba ușor o plinta degradată.

La colțuri, la capătul plintei sau acolo unde peretele este mai lung și trebuie să unim două plinte, folosim accesoriile de plintă care maschează foarte bine aceste locuri.

În cazul plintelor mdf, dacă alăturați două bucăți de plintă fără să folosiți accesorii de acoperire, este bine să faceți tăietura oblică cu ajutorul unui dispozitiv de tăiere la unghi. Astfel îmbinarea nu va fi foarte vizibilă.

Pasul 11: Instalați profilele de trecere

Cu profilele de trecere acoperim linia de întâlnire a două pardoseli de același fel (parchet cu parchet) sau pardoseli diferite (parchet cu gresie de exemplu).

În funcție de spațiu, aveți nevoie de profile de trecere cu sau fără diferență de nivel. Profilele de trecere pot fi lipite sau înșurubate. Citiți cu atenție instrucțiunile de pe ambalaje, montarea profilelor de trecere este foarte ușoară.

Dacă montați profile de trecere peste linia de întâlnire a două suprafețe de parchet, țineți cont de rosturile de dilatație care trebuie lăsate de ambele părți și cumpărați un profile de trecere mai lat.

Gata cu vorbăria, începeți lucrarea!

Îngrijirea și curățarea parchetului laminat

Îngrijirea și curățarea parchetului laminat

Cum faci ca parchetul laminat să arate ca nou?

Parchetul laminat arată deosebit de frumos, dar ca orice lucru frumos, necesită îngrijire și întreținere continuă. Parchetul este destul de ușor de îngrijit și păstrat curat și în condiție bună. Iată un ghid simplu și rapid:

Preveniți murdărirea și uzura

Ca la orice întreținere sau îngrijire, este bine sa împiedecați murdărirea parchetului laminat și purtarea murdăriei dintr-un loc in altul pe parchet. Sunt câteva sfaturi minimale de urmat:

  • atașarea unor petice mici de pâslă la picioarele scaunelor, meselor sau ale altor piese de mobilier astfel încât la mișcarea lor să evitați zgârieturile sau lăsarea unor urme pe parchetul laminat
  • dacă la birou aveți scaune pivotante pe roți, asigurați-vă că roțile sunt din cauciuc moale (cele vândute pentru podelele dure) astfel încât să limitați pe cât posibil lăsarea urmelor sau degradarea parchetului în zona scaunului de birou.
  • zonele foarte folosite, ca holuri sau la ușa de intrare, pot fi de asemenea, protejate cu covorașe, care vin într-o varietate de tipuri, grosimi și culori, inclusiv transparent. De asemenea, este recomandabil să opriți cât mai mult din murdărie și praf afară la intrarea în locuință, astfel nu veți avea mari bătăi de cap la curățenia parchetului sau a locuinței în general.

Dacă în ciuda tuturor măsurilor de precauție, parchetul laminat suferă daune minore, cum ar fi zgârieturi sau urme, faceți clic aici pentru a afla cum să îl remediați.

Măturați și ștergeți parchetul laminat

După montarea parchetului laminat este ușor să îndepărtați resturile de lemn sau murdăria folosind o mătură moale sau un mop. Cu toate acestea, întrucât măturatul are tendința de a ridica praful, vă recomandăm să aspirați parchetul cu peria aspiratorului.

Pentru a curăța reziduurile și murdăria care aderă la podea, precum și semnele lăsate de încălțămintea și mobilierul cu talpă de cauciuc, ștergeți parchetul laminat cu o cârpă/lavetă umedă.

Este important ca laveta să nu fie prea udă, prea multă apă nu este recomandată parchetului laminat. Laveta trebuie să fie ușor umedă, astfel încât podeaua să se usuce rapid.

Dacă se varsă ceva pe parchetul laminat, curățați imediat! Încercați să ștergeți de-a lungul panourilor/placilor de parchet laminat. Nu este nevoie de niciun tratament suplimentar.

Folosiți produse de curățare adecvate pentru parchet laminat

Apa curată este suficientă în majoritatea cazurilor, dar dacă doriți să folosiți un agent de curățare,  folosiți unul cât mai blând și potrivit parchetului laminat. Produsele agresive vor deteriora parchetul. Există produse de curățat speciale pentru parchetul laminat. Evitați produsele care conțin ceară sau săpun, deoarece lasă urme pe pardoseală.

Condiții ideale pentru parchetul laminat

Cele mai bune condiții ambientale pentru parchetul laminat sunt temperaturi cuprinse între 20°-22°C și umiditatea relativă de 50-60%. Un pic mai mult sau mai puțin decât aceste valori nu este o problemă, oricum acestea fluctuează în mod natural. Dar dacă umiditatea relativă persistă la un nivel semnificativ mai mare sau mai mic, vă recomandăm să cumpărați un dezumidificator sau, respectiv, umidificator. Pe lângă faptul că este foarte bine pentru parchetul laminat, creează și un climat interior mai sănătos și mai plăcut pentru persoanele din locuință.

Pe scurt, la îngrijirea parchetului laminat:

  • Îndepărtați murdăria liberă și resturile cu o mătură moale/aspirator cu perie sau mop
  • Folosiți o cârpă umedă pentru a curăța reziduurile de lipire
  • Ștergeți cu mopul de-a lungul plăcilor de parchet laminat
  • Folosiți un produs de curățat cu strat special pentru a scăpa de murdăria consistentă
  • Așezați petice din pâslă sub picioarele pieselor de mobilier
  • Folosiți roți din cauciuc moale pentru scaunele de birou
  • Așezați preșuri/covorașe pentru oprirea murdăriei la ușa dde intrare și pe holuri
  • În spațiile comerciale, utilizați preșuri/covorașe pentru a crea zone de plimbare pentru clienți
Cum să reparăm parchetul laminat?

Cum să reparăm parchetul laminat?

Cum scăpăm de urme, zgârieturi sau scârțâit la parchetul laminat?

Oricât de bun, robust și scump ar fi parchetul laminat, în timp dobândește urme de uzură cum ar fi micile zgârieturi de la mișcarea scaunelor sau a canapelei, urme de tocuri sau chiar decolorări la intrări sau locuri unde traficul este mai intens în încăpere. Din fericire, putem remedia ușor și repede aceste defecte minore și le putem face chiar fără a chema un meșter.

Ștergerea dungilor negre lăsate de obiecte din pvc dur sau chiar de talpa de la pantofi

Dungile negre lăsate de tragerea pantofului pe un parchet laminat de culoare deschisă pot fi foarte evidente și inestetice. În majoritatea cazurilor acestea pot fi îndepărtate simplu și ușor folosind o gumă de șters obișnuită.

Alte urme mai mari și mai încăpățânate vor trebui îndepărtate cu ajutorul unui detergent de pete special vândut în magazine, dar asigurați-vă că este potrivit pentru utilizarea pe pardoselile laminate, citind instrucțiunile și testându-l mai întâi pe un loc mic și retras).

Scăpați de zgârieturile superficiale

Mai ales în jurul mesei, unde scaunele sunt trase des, sau în spațiile comerciale frecventate permanent de clienți, se formează inevitabil zgârieturi ale parchetului laminat.

Aceste zgârieturi superficiale pot fi îndepărtate cu puțin ulei de măsline sau ulei pentru bebeluși. Mai întâi asigurați-vă că podeaua este curată, fără urme de murdărie și fără praf, apoi folosiți o cârpă curată și uscată pentru a freca o cantitate mică de ulei în zona deteriorată. După aceea, îndepărtați bine excesul de ulei, astfel încât să nu existe riscul de aluncare sau cădere.

Repararea zgârieturilor profunde

Repararea zgârieturilor mai profunde necesită o muncă ceva mai mare. Pentru îndepărtarea lor sunt necesare niște batoane de ceară, disponibile în diferite culori pentru a se potrivi cu diferite decoruri ale parchetului. Mai întâi asigurați-vă că podeaua este curată, fără urme de murdărie și fără praf, apoi topiți ceara și umpleți zgârieturile. După ce s-a întărit ceara, îndepărtați cu atenție excesul cu un spaclu moale, preferabil nu metalic (care este de obicei inclus în trusa de reparații) până când suprafața este din nou nivelată și nu mai sunt adâncituri sau zgârieturi.

Schimbarea unei plăci de parchet laminat

Dacă pardoseala prezintă urme, zgârieturi sau adâncituri profunde pe una sau câteva plăci de parchet laminat, este posibil să fie necesară schimbarea lor. Dacă sunt multe plăci afectate, va trebui ridicat parchetul până la zona afectată și apoi înlocuite plăcile degradate și montat din nou parchetul laminat.

Pentru doar 1-2 plăci afectate, există o modalitate relativ ușoară de înlocuire a plăcilor degradate. Se decupează cu atenție placa degradată pe lângă margine, cu ajutorul unui ferăstrău pendular. Se elimină partea din mijlocul plăcii (tăiată) după care poate fi îndepărtată marginea plăcii, de jur împrejur. Această mișcare este necesară datorită faptului că parchetul laminat este montat prin clic, iar simpla scoatere a plăcii ar provoca ruperea lamelelor laterale de clic ale celorlalte plăci care nu trebuie schimbate.

Placa ce urmează a fi montată în locul celei degradate trebuie să aiba sistemul clic doar pe o singură latură lungă. O fixăm pe latura cu clic, iar cealaltă latură la care am tăiat lamelele clicului, o vom unge cu adeziv astfel încât să prindă foarte bine pe placa învecinată. Se presează până la uscare și… voila, totul arată ca nou!

Dacă parchetul laminat prezintă urme mai profunde de uzură, cum ar fi panouri umflate sau deformate sau zgârieturi pe o suprafață mare, trebuie să consultați un specialist. Acesta va recomanda pașii de urmat pentru a remedia parchetul.

Cum alegem cel mai bun parchet laminat?

Cum alegem cel mai bun parchet laminat?

Tot ce trebuie să știi despre cel mai bun parchet laminat și cum îl alegi

Dacă te afli într-o situație în care încerci să menți costurile scăzute, dar dorești și  un material durabil cu un aspect plăcut, parchetul laminat este o alegere potrivită.

Până la finalul articolului vei ști următoarele:

La ce trebuie să fim atenți când alegem parchetul laminat?

De ce e importantă textură parchetului laminat?

Cât este de rezistent parchetul laminat?

Ce grosimi are parchetul laminat?

Ce este clasa de trafic?

Este greu de montat parchetul?

Care este rolul plintei de parchet?

Ce înseamnă montarea flotantă a parchetului?

 

Probabil am auzit destul de des că parchetul laminat este una dintre cele mai bune opțiuni în raport calitate/preț când vine vorba de alegerea pardoselii. Din punct de vedere al aspectului există o mulțime de modele datorită procesului de fabricație, cu ajutorul stratului fotografic aplicat.

 

La ce trebuie să fim atenți când alegem parchetul laminat?

Există mai multe tipuri de parchet laminat, de aceea trebuie să faci alegerea potrivită pentru casa ta pe baza următorilor factori:

Aspect

Este cel mai probabil să cumperi podeaua laminată pe care o dorești, în funcție de modul în care arată. De aceea aspectul este un factor diferențiator pentru alegerea potrivită.

Aspectul ține strict de gusturi și de personalitatea ta. Dacă vrei să fii conectat cu ultimele tendințe din domeniu, poți găsi pe LucrareaMea.ro o mulțime de informații utile.

Textură

ID=”parchet2″Textura poate să ne transmită o stare, în momentul în care pășim desculți pe acesta. Există mai multe finisaje și texturi dintre care puteți alege (satin, mat, lemn natural, ardezie, aspect pietros, etc)

Anumite pardoseli laminate pot fi zgomotoase, mai mult sau mai puțin sensibile la murdărie sau la umiditate. În funcție de utilizarea acestora, poți să decizi care este cea mai bună alegere pentru casa ta.

Dacă ai în casa ta animale de companie sau ai camere cu trafic intens, poți opta pentru un aspect mai închis și mai puțin lucios pentru a masca eventualele urme de murdărie. Curățarea parchetului laminat în schimb, se face foarte ușor.

În cele din urmă, alege plăci laminate care se potrivesc cu ambianța camerei. De exemplu, dacă ai o încăpere mare, scândurile cu lățimea de 30 cm și lungimea de 3 m vor evidenția spațiul. Camera ta este mică? Alege o culoare mai deschisă, scânduri mai înguste și mai scurte pentru oferii un aspect mai spațios.

Dacă nu ești sigur ce podea laminată să cumperi, întreabă la magazin dacă poți lua o probă acasă. Astfel vei putea avea o imagine de ansamblu mai bună și poți face algerea potrivită.

Întrebări frecvente legate de parchetul laminat

Ce este parchetul laminat?

Parchetul laminat este format din mai multe straturi topite la care este atașată hârtie (folie) cu modele sau decoruri diferite. Deoarece placa din fibre lemnoase de înaltă densitate (HDF) este utilizată ca substrat pentru hârtie, pardoseala laminată are un conținut de lemn de aproximativ 90%.

Placa din fibre lemnoase cu densitate înaltă (HDF) este o placă fabricată din fibre lemnoase legate cu răşină, prin aplicarea de înaltă presiune şi căldură. HDF-ul este un produs utilizat în spaţii interioare uscate și poate fi acoperită prin furniruire, laminare, vopsire sau lăcuire.

Cât rezistă? Cât durează parchetul laminat?

O perioadă luuuuuungă de timp. O viață chiar! Aici intervine calitatea produsului pe care l-ai ales, modul de întreținere și gradul de uzură la care a fost supus parchetul.

Durata de viață a parchetului laminat depinde de performanța și clasa de abraziune/clasa de trafic, de uzura la care este supus și cât de bine este îngrijit. Durabilitatea parchetului laminat crește direct proporțional cu rezistența la uzură.

Ca o medie generală, parchetul laminat durează mai mult de 10 ani de zile, dar sunt producători care oferă chiar și 30 de ani de garanție cu respectarea unor condiții.

Iată câteva sfaturi pentru îngrijirea și curățarea parchetului laminat

Ce grosimi ale parchetului laminat sunt disponibile?
Vezi aici  cum să îngrijești și cum să cureți parchetul laminat.

Plăcile/lamelele de parchet laminat sunt disponibile cu grosimi de la 6mm, 8 mm, 10 mm și 12 mm. Parchetul laminat mai subțire este de obicei necesar, de exemplu, atunci când trebuie să se încadreze sub uși.

Parchetul laminat mai gros este mai stabil și, de asemenea, lucrează mai puțin (nu se deformează ușor). Cu cât sunt mai groase panourile de parchet laminat, cu atât conexiunea lor este mai stabilă și clasa de performanță este mai bună.

Plăcile de parchet laminat cu grosime de cel puțin 10mm grosime au în general clasă de performanță comercială 33.

Păi și-l instalez unde vreau?

Dat fiind faptul că există enoooorm de multe tipuri și decoruri, parchetul laminat poate fii instalat aproape oriunde. Putem să-l instalăm fie în dormitor, sufragerie, chiar și în baie sau bucătărie.
În funcție de încăperea în care vrem să instalam parchetul laminat, alegem și tipul acestuia. Poate fi folosit și în spații comerciale cu trafic intens.

Ce este clasa de trafic a parchetului laminat?

Clasa de trafic a parchetului laminat este nivelul de rezistență la uzură sau rezistență la abraziune și se notează AC de la denumirea din limba engleză Abrasion Class. Durabilitatea parchetului laminat crește direct proporțional cu rezistența la uzură.

Sunt două tipuri de clase de trafic:

  • Trafic rezidențial – parchet laminat potrivit pentru locuințe personale unde fluxul de persoane este redus. În această clasă sunt 3 categorii: trafic rezidențial redus (21), mediu (22) și intens (23)
  • Trafic comercial – parchet laminat potrivit pentru spații comerciale, birouri, unde fluxul de persoane este mai intens. Și în această clasă sunt 3 categorii: trafic comercial redus (31), mediu (32) și intens (33)

Clasele de trafic ale parchetului laminat se mai notează și cu cifre de la 3 la 5. Astfel avem:

  • Trafic redus AC3 în care intră AC21 și AC31 – spații cu flux redus de persoane, locuințe personale, camere de oaspeți sau dormitoare. În această categorie intră parchetul laminat cu grosime de 6-7mm.
  • Trafic mediu AC4 în care intră AC22 și AC32 – locuințe sau spații comerciale cu flux moderat de persoane, holuri, sufragerii, camerele copiilor, dormitoare folosite in mod frecvent, birouri. In această categorie intră parchetul laminat cu grosime de 8-10mm
  • Trafic intens AC5 în care intră AC23 și AC33 – locuințe sau spații comerciale cu flux ridicat de persoane și predispuse la umiditate, holuri, sufragerii, bucătării, showroom-uri, birouri. În această categorie intră parchetul laminat cu grosime 10-12mm.

Nu este greu de instalat?

Nici vorbă! Dacă privim toată activitatea ca pe un joc de puzzle, poate fi floare la ureche.

Parchetul laminat poate fi montat foarte simplu, mai ales cu îmbinare prin clic, acesta poate fi instalat fără cunoștințe prealabile sau abilități speciale de bricolaj. În scena DIY (do-it-yourself) instalarea/montarea parchetului laminat este considerată mai mult decât posibilă.

Oamenii care cumpără parchet laminat decid deseori să monteze singuri parchetul din diverse motive: fie să economisească banii care i-ar da pentru montare, fie pentru că nu găsesc un meșter bun disponibil, sau pur și simplu vor să facă ei lucrarea și să se bucure de sentimentul de satisfacție a lucrului bine făcut acasă.

Există magazine care comercializează parchet laminat și oferă și serviciul de montare sau puteți angaja un meșter pentru aceasta.

 

Cum poate fi tăiat parchetul laminat?

Parchetul laminat poate fi cel mai bine tăiat cu un ferăstrău manual sau electric (ferăstrău pendular). Întrebuințat cu grijă, ferăstrăul manual sau electric taie rapid și flexibil parchetul laminat fără praf si gălăgie.

Dacă dispuneți de un ferăstrău circular și aveți experiență în utilizarea lui, tăierea parchetului laminat este rapidă, dar este gălăgioasă și face praf și firizar.

Indiferent de instrumentele alese, suprafața de decor ar trebui să fie orientată în jos, pentru a vă asigura că nu se deteriorează marginea la tăiere.

 

Plinta: ce este și ce rol are ?

Plinta sau pervazul face legătura între parchet și perete și are un rol important în mascarea unor cabluri de telefonie sau TV care sunt pe jos sau în mascarea rosturilor de dilatație dintre parchet și perete. De asemenea, plintele protejează peretele în partea de jos împotriva loviturilor sau a umezelii, spre exemplu atunci când dăm cu aspiratorul sau ștergem cu mopul.

Un alt rol important al plintei este cel estetic. Plinta poate fi aleasă într-un decor foarte apropiat parchetului, pentru o închidere frumoasa la perete a nuanței de parchet, sau dimpotrivă, poate fi aleasă într-un decor puternic contrastant cu parchetul, pentru o accentuare a nuanței parchetului. Plinta albă mai înaltă este deseori folosită pentru a acorda o personalitate aparte finisajului și schimbă puternic aspectul vizual al spațiului.

De ce scârțâie parchetul meu laminat?

Dacă pardoseala laminată se lasă sau scârțâie atunci când pășiți pe ea, motivele pot fi mai multe:

  • rosturile de dilatație (distanțele de pereți, rame de uși, conducte de încălzire, profiluri de expansiune) nu au fost respectate
  • subsolul/substratul a fost neuniform la montarea parchetului
  • subsolul este format din podele vechi montate incorect
  • plăcile de parchet laminat nu sunt conectate corect
  • izolare fonică sau izolare la impact defectuoasă

 

Pot pune parchet laminat peste încălzirea în pardoseală?

Da, parchetul laminat se poate pune peste încălzirea în pardoseală dacă este recomandat pentru așa ceva și dacă încălzirea în pardoseală este potrivită pentru parchet laminat. De cele mai multe ori, parchetul laminat este potrivit pentru încălzirea în pardoseală, atât circuite cu apă caldă cât și circuite electrice.

Parchetul laminat poate fi montat ca panou de perete?

Parchetul laminat poate fi montat și pe perete. Aceasta se poate realiza fie print-o substructură pentru fixarea lor, fie prin lipirea directă a plăcilor pe perete.

Atenție: dacă montați parchetul laminat pe pereți, nu îl utilizați pentru scopul său natural, acela de pardoseală, ceea ce va duce la pierderea oricărei garanții a produsului.

Ce înseamnă montarea flotantă a parchetului laminat?

Nu vă imaginați că parchetul laminat plutește, dimpotrivă, nu are nicio legătură cu apa. În cazul montării flotante, parchetul laminat nu este fixat pe substrat, ci doar așezat deasupra acestuia. Acest lucru permite ca materialul lemnos să „lucreze”, adică lemnul are suficient joc pentru a se extinde și a se contracta funcție de temperatură și umiditate.

Montarea flotantă a parchetului este o modalitate simplă de așezare a parchetului laminat, dar și de eliminare în mod ușor dacă, spre exemplu, ne hotărâm să schimbăm decorul parchetului sau vrem sa punem alt tip de pardoseală.

 

Cine a inventat parchetul laminat?

Încă din anul 1920 se folosea stratul laminat pentru suprafețe de lucru, pervazuri (glafuri) și panouri de perete. Însă abia în 1977 a dezvoltat compania suedeză Perstorp din Trelleborg un material laminat pentru acoperirea podelei și a lansat produsul pe piață în 1980, prima podea HPL (laminat de înaltă presiune) cu plăci din furnir de lemn.

În concluzie trebuie să alegi în funcție de valoarea parchetului laminat – valoare din punct de vedere al banilor, al calității, al durabilității și al aspectului. În momentul în care toate aceste criterii sunt îndeplinite, știi că ai făcut alegerea potrivită.

 

P.S. Dacă mai știi alte persoane care ar fi interesate de acest subiect, nu ezita să dai share.

en_USEnglish
ro_RORomanian en_USEnglish