Diferența între vopsea și lac o putem discuta din mai multe puncte de vedere: cum acoperă lemnul, cum protejează lemnul, dacă fac peliculă în jurul lemnului, dacă se pot aplica alternativ pe lemn, etc

Sursa foto Pixabay

Cea mai importantă deosebire între lemnul vopsit și lemnul lăcuit este că în cazul lemnului vopsit nu se mai vede fibra lemnului (modelul natural al lemnului), vopseaua fiind opacă. În cazul lemnului lăcuit se vede modelul natural al lemnului, lacul fiind transparent, chiar dacă uneori este colorat (conține pigmenți). Alegerea aceasta o faci în funcție de preferința ta.

Tot după preferință alegem și culoarea pe care o dăm lemnului, fie că vorbim de lac sau de vopsea. În primul caz colorăm lemnul, dar fără să acoperim fibra lemnoasă.

În funcție de cât de mult vrei să acoperi modelul natural al lemnului, alegi baiț simplu peste care se aplică lac transparent și obții astfel un lemn colorat (cu nuanță de stejar, cireș, pin, teak, nuc, palisandru, etc), dar la care se vede frumos modelul lemnului. Baițul pătrunde în lemn și evidențiază nervurile lui. Unora le place, altora, dimpotrivă, nu, și își doresc un strat mai uniform peste lemn. In acest caz poți folosi materiale mai puțin transparente, lac cu baiț gata preparat spre exemplu. Dacă vrei să acoperi modelul natural al lemnului, alege un strat de grund și apoi 1-2 straturi de vopsea. Sau alegi din start un produs 2în1, adică lac cu grund inclus, aplici două straturi deodată.

Ambele produse, atât lacul cât și vopseaua, sunt considerate strat final peste lemn și nu mai trebuie acoperite. Ele au și rol de protecție pentru lemn, la lovituri mecanice, zgârieturi, pete sau intemperii.

Înainte de lac și vopsea este bine să folosiți un grund, care poate fi transparent și să nu influențeze lacul pe care îl aplicați în final. Grundul închide porii lemnului, poate fi șlefuit puțin (indicat!) pentru aderență mai bună a următorului strat și lemnul nu va mai absoarbe atât de mult lac.

Pentru lucrările DIY de acasă nu e obligatoriu să folosim grundul, putem aplica 2-3 straturi de vopsea și e destul. Însă, pentru un rezultat final impecabil este bine să parcurgem toate etapele pentru vopsit și lăcuit, iar grunduirea este una dintre ele.

Într-un alt articol explicăm toți pașii pentru vopsirea lemnului sau lăcuirea lemnului.

Uneori se aplică un strat de lac incolor sau transparent peste stratul de vopsea, asta dacă vrei neapărat să ai un finisaj foarte lucios. Această metodă nu mai este foarte folosită având în vedere că poți economisi bani și timp aplicând o vopsea cu luciu ridicat. Până la urmă, alegem ceea ce ni se potrivește și ceea ce ne place. În plus, gusturile nu se discută, nu-i așa?

Sperăm că ți-a fost de folos articolul nostru. Dacă crezi că ar fi util și pentru alți cunoscuți care îndrăznesc să înceapă o lucrare DIY acasă, dă-le un share și arată-le că nu e complicat deloc!

This is a section

Lorem ipsum

Distribuie să vadă și alții:
en_USEnglish
bo togel
sdtoto
sdtoto
sdtoto
situs toto
sdtoto
sdtoto
ug slot
toto 5000
agen togel
sdtoto
link togel online
lotto online
bo togel sdtoto sdtoto sdtoto link situs toto 5 bandar togel terpercaya sdtoto sdtoto toto slot login sdtoto situs toto login sdtoto sdtoto sdtoto toto slot login sdtoto toto slot login toto macau login sd toto game toto sdtoto agen darat togel sdtoto akun toto macau sdtoto sdtoto game toto sdtoto game toto situs toto login sdtoto toto slot login 10 situs togel terpercaya sdtoto daftar sdtoto daftar masuk toto akun toto sdtoto sdtoto sdtoto login sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto togel sdtoto masuk toto login sdtoto masuk toto sdtoto login asia togel login akun toto 5 bandar togel terpercaya situs toto login sdtoto situs toto login sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto login 10 situs slot terbaik sdtoto game toto slot sdtoto 5 bandar togel terpercaya sdtoto login game toto slot sdtoto sdtoto situs toto login sdtoto sdtoto togel sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto slot sdtoto sdtoto login sdtoto login sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto login sdtoto sdtoto sdtoto login sdtoto sdtoto slot sd toto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto login situs toto login game toto sdtoto sdtoto login toto slot88 sdtoto sdtoto togel sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto togel sd toto togel terbesar di asia prediksi sdtoto sdtoto sdtoto daftar sdtoto sdtoto login sd toto sdtoto login togel 4d login sdtoto daftar sdtoto sdtoto live draw toto asia toto slot777 sdtoto daftar sdtoto login toto slot togel deposit 5000 sdtoto sdtoto game toto sdtoto sdtoto login game toto sdtoto togel rtp sdtoto sdtoto daftar sdtoto sd toto sdtoto sdtoto slot sdtoto sdtoto slot sdtoto slot sdtoto game toto sdtoto sdtoto 5 bandar togel terpercaya sdtoto sdtoto sdtoto slot sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto daftar sdtoto login sdtoto 5 bandar togel terpercaya sdtoto akun toto sd toto sdtoto togel sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto login sdtoto daftar sdtoto login sdtoto sdtoto login sdtoto daftar sdtoto sdtoto sdtoto sdtoto slot sdtoto