La mare căutare în ultimii ani este amenajarea dormitorului într-un stil modern, care să se integreze perfect în decorul casei tale. Partea grea începe atunci când ai ideea și nu știi cum să începi deoarece nu toate dormitoarele seamana cu cele din fotografiile de design interior de pe internet.
Cum definim stilul modern în amenajarea dormitorului
Vorbim adeasea de stilul modern în amenajare dar totuși ce reprezintă el?
Este un concept care este confundat de multe ori cu stilul contemporan. Fără a intra prea mult în detalii, diferența este dată de faptul ca stilul modern se referă la o perioadă care a luat naștere la începutul secolului precedent și care deja a trecut, iar cel contemporam se rezumă la perioada actuala, după cum îi spune și numele.
Stilul modern a început să se bucure de popularitate, dupa anii ‘90, când oamenii au avut o afinitate pentru un stil de viață mai minimalist, bazat pe simplitate. Amenajarea dorimitorului modern este o alegere potrivită dacă respecți câteva elemente specifice modernismului și găsești echilibru între funcționalitate și stil.
Câteva caracteristici pentru amenajarea dormitorului în stil modern sunt
Simplitate și minimalismul
Culorile neutre precum albul, negrul sau griul
Naturalețea elementelor de decor
Lumina naturală în ambudență
Liniile stilizate și simetria obiectelor
Obiectele din sticlă
Obiecte decorative lucioase din metal
Amenajarea unui dormitor în stil modern
Cum să plănuiești amenajarea dormitorului în stil modern?
Poți începe prin a crea o schiță a dormitorului, astfel îți v-a fi mult mai ușor pe parcursul amenajării. Pornește de la modul prin care amplasezi patul în dormitor și oferă-i posibilitatea de a deveni punctul focal al camerei.
Tăblia de la capătul patului a revenit la mare căutare în ultimii ani și aici ai o mulțime de variante.
Alege mobilier care să se potrivească cu stilul dormitorului și nu exagera cu aglomerarea camerei pentru a păstra o notă cât mai simplistă si a te bucura de mai mult spațiu.
Culoarea
Alegerea unei culori potrivite ar trebuie să fie unul dintre primii pași în amenajarea dormitorului în stil modern. Ia în considerare alegerea unei palete de culori curate, deschise care să te ajute la crearea unei încăperi mai luminoase.
Culoarea gri este la mare căutare în ultimii ani pentru amenajarea dormitorului în stil modern deoarece este simplă, neutră și poate fi combinată ușor cu alte elemente de decor. În altă ordine de idei, culorile în stilul modern sunt mai puțin saturate, dar totuși se crează un contrast cu elemente naturale cum ar fi lemnul sau piatra.
De asemenea, o nouă tendință pentru interioare este amenajarea unui perete diferit de ceilalți, cu o textura aparte care poate fi în imediata vecinătate a patului.
Mobilierul și decorarea dormitorlui în stil modern
Alegerea mobilierului nu este întodeauna o alegere ușoară, dar ca să-ți simplificăm procesul am ales pentru tine, cele mai importante materiale care se regăsesc pentru amenajarea în stilul modern. Iată câteva din ele
Cromul și aluminiu
Suprafețele laminate
Sticla
Lemnul
Pielea
Textile
Acum că am definit materialele principale, poți alege mobilierul și elementele de decor ținând cont de aceste considerente.
Pentru a crea echilibru, amplasează două noptiere în stânga și în dreapta patului, fără a ocupa prea mult spațiu.
În final totul se rezumă la suprafețe netede si stralucitoare care să păstreze o coerența si simplitatea specifice stilului.
Amenajare dormitor – Lumina naturală și cea ambientală
Lumina joacă un rol foarte important pentru stilul amenajarea dormitorului în stilul modern. Alege ferestre mari și lasă ca lumina naturală se se simta ca la ea acasă. Pe lăngă faptul ca te poți bucura de mai multă lumina, aceasta face ca dormitorul să pară mult mai spațios si aerisit din punct de vedere estetic.
După ce am stabilit principala sursă de lumină naturala, putem începe să gândim sistemul de iluminat și din perspectiva celei ambientale. Amplasează câteva lămpi pe noptiere sau poți alege și varianta unor surse de lumini cu forme mai abstractizate.
O bandă de leduri integrată în jurul mobilierului crează un efect special asupra dormitorului tău în stil modern. Fiecare lumina trebuie să fie ajustabilă pentru a se plia nevoilor tale.
Comfort pillow on bed decoration interior of bedroom
Dormitorul este locul în care îți petreci o mare parte din viață și necesită o atenție mai mare atunci când vrei să-l amenajezi. Poate ești în situația în care vrei o mică schimbare în casa ta și nu știi exact de unde să începi și de ce anume trebuie să ții cont.
Înainte de amenajarea dormitorului ai nevoie de un plan care să răspundă la următoarele întrebări:
Ce suprafață are dormitorul tău?
Ce buget ai?
Cine va utiliza dormitorul?
După ce ai răspuns la întrebări și ai întocmit planul, poți face o schiță a dormitorului pentru a avea o imagine de ansamblu și a știi exact unde o să poziționăm fiecare element din încăpere.
Amenajarea dormitor mic – Patul și mobilierul
Ce-i făcut și tot îl faci
Și apoi iar îl desfaci?
Patul
Cea mai importantă piesă de mobilier pentru dormitor este patul. Încearcă pe cât posibil să-l poziținezi lângă un perete, de preferat cel care este paralel cu ușa. De ce?
Cu cât centrul dormitorului este mai liber, cu atât mai mult camera pare spațioasă. Totuși nu uita să amplasezi patul în așa natură încât să fie elementul focal al camerei.
De asemenea poți opta pentru:
Un pat pliabil pentru a eficientiza spațiul din dormitor pe timpul zilei
Pat cu spații de depozitare sub salteaua acestuia
Mobilierul multifuncțional
Mobilierul multifuncțional este o variantă extraordinară pentru amenajarea dormitorului de mici dimensiuni. O idee de amplasare ar fi cea pe verticală, pentru a economisi spațiu.
Optează pentru spații de depozitare prinse pe perete chiar deasupra patului pe care poți pune diverse obiecte decorative. Dacă totuși simți că lipsește ceva, amplaseaza două noptiere lângă pat, pe care poți pune o lampă și cartea pe care o citești în prezent fără a fi nevoit să te ridici din pat. Noptierele pe lângă rolul de depozitare au și unul estetic, acela de a crea simetrie în dormitorul tău.
Că tot am adus vorba, ține cont de simetria obiectelor din dormitor și crează o corelație între diferitele piese de mobilier.
Amenajare dormitor mic – Lumina și culoarea
Lumina
Pentru spațiile mici, lumina joacă un rol important și poți ține cont de asta când amenajezi dormitorul. Folosește-te de lumina naturală și amplifică efectul luminos cu ajutorul oglinzilor din cameră. Totuși pentru a controla modul prin care lumina intră în camera ta, optează pentru un set de draperii pe care să le integrezi în ambianța camerei.
Nici lumina ambientală nu trebuie neglijată, poți amplasa câteva becuri de tip pendant, care să atârne, creând o verticalitate imaginii de ansamblu. Astfel poți crea un mediu plăcut și relaxant fără prea mari eforturi.
Culoarea
Alegerea culorii deschise sau neutre pentru dormitorul tău fără a exagera cu spectru coloristic. O combinație de două culori este suficientă pentru a crea contraste și pentru a te bucura de un aspect reușit. Poți alege ca pereții să-i amenajezi într-o culoare și obiectele decorative în alta.
Încă un truc pentru dormitorul tău este să creezi un perete-accent. Ce este un perete accent? Un perete diferit, fie că vorbim de o altă culoare, fie are aplicat tapet cu diferite forme sau imagini. Acesta v-a crea un efect vizual interesant în dormitorul tău.
Culorile deschise sunt recomandate pentru amenajarea unui dormitor mic, deoarece face ca locul să pară mai spațios și te scapă de efectul claustrofobic.
Alege culori deschise sau neutre pentru dormitorul tău fără a exagera cu spectru coloristic. O combinație de două culori este suficientă pentru a crea contraste și pentru a te bucura de un aspect reușit. Poți alege ca pereții să-i amenajezi într-o culoare și obiectele decorative în alta.
Fie că vorbim de mobilier, culoare sau decorațiuni, acestea trebuie integrate într-un stil de amenajare. Mai jos ți-am pregătit câteva idei legate de stil și funcționalitate dormitorului tău pentru a te inspira.
Mai ales dacă locuiești la casă poți amenaja un dormitor la mansardă. Pe lângă faptul că oferă o senzație aparte, crește și valoarea imobilului. Trebuie să fii atent la structura de rezistență a casei, pentru a nu o afecta și mai trebuie să izolezi bine mansarda.
Datorită pereților și tavanului într-o formă mai diferită, crearea mobilierului pe comandă este o variantă optimă atunci când vrem să amenajăm un dormitor la mansardă.
Amenajare dormitor mic pentru copii
Dormitorul unui copil îl poți amenaja în funcție de pasiunile lui sau poate chiar desenul preferat. Ține spațiul cât mai deschis pentru a se putea juca fără ca să se lovească de obiectele din cameră.
Amenajare dormitor mic apartament
Atunci când locuiești la apartament, depozitarea lucrurilor este mai dificilă din pricina limitării spațiului. De aceea trebuie să te gândești la amenajarea unui dormitor mic din perspectiva funcționalității și a nevoilor tale.
Dacă ai în plan și amplasarea unui scaun în dormitor, alege unul fără mânere. Acest truc te ajută să creezi un spațiu mai deschis și mai primitor.
Amenajare dormitor apartament în stil modern
Pentru amenajarea dormitorului în stilul modern este necesar să te bazezi pe simetrie, lumină și forme geometrice bine conturate. Liniile drepte sunt elementul de bază pentru acest stil
Este un stil mai dificil de amenajat mai ales atunci când alegerile îți sunt limitate de spațiul din dormitor. Totuși nu este imposibil.
Vezi mai multe idei de amenajare dormitor modern aici.
Amenajare dormitor mic în stil minimalist
Atunci când vine vorba de amenajarea unui dormitor mic, stilul minimalist se integrează perfect nevoilor tale. Aici simplitatea și esențialul definesc acest stil, făcând ca dormitorul tău sa pară mult mai mare.
În stilul minimalist predomină albul în contrast cu elemente de decor negre, lumina naturală prezentă în ambundență și aspectul curat al camerei.
Sperăm că ți-am fost de folos și așteptăm cu nerăbdare să vedem rezultatele lucrării tale!
Câteodată cumpărăm mai multă vopsea decât este nevoie , iar aceasta trebuie depozitată în condiții optime pentru proiecte viitoare. Cum facem asta?
Primul și probabil cel mai important pas este să sigilezi corect cutia de vopsea. Atunci când capacul metalic este reinstalat, vopseaua rămâne adesea pe marginea cutiei, împiedicând etanșarea la aer.
Să nu mai vorbim de faptul că există posibilitatea de scurgere pe marginea cutiei sau recipientului și, când este depozitată, poate murdări peretele sau alte recipiente din jur. Prin urmare, curăță bine capacul și marginea cutiei înainte de o închide. Apoi pune o folie sau o pungă de plastic (la fel ca atunci când faci murături sau gemuri) și împinge ușor capacul în poziție.
Depozitarea în cutia originală este în pericol, de exemplu, dacă în material se strecoară rugina sau vopseaua uscată. În această situație, este recomandat să torni vopseaua într-un recipient de sticlă sau unul de plastic cu capac cu șurub. Ai grijă ca vopseaua să nu facă un contact direct cu locul de prindere al capacului deoarece există posibilitatea să nu mai poți deschide recipientul.
Vopselele expiră și devin inutilizabile după un timp, deoarece conțin materiale degradante. Data de expirare este scrisă pe ambalaje, dar se poate recunoaște și după aspectul vopselei.
Atenție! Vopseaua pe bază de apă nu o putem depozita în spații cu temperaturi sub 5°C pentru că îngheață. Odată înghețată, ajunge direct la gunoi, nu se mai poate folosi.
Dacă nu depozitezi corect vopseaua, atunci la deschidere vei găsi o peliculă pe partea superioară, la fel ca si la lapte, smântâna de deasupra. De fapt, în limbaj popular se mai folosește termenul vopsea smântânită.
Nu amesteca în vopsea, scoate-o cu o spatulă înainte de a utiliza vopseaua. Doar restul vopselei poate fi amestecată și utilizată.
Atenție: Nu lăsați copiii în apropierea vopselelor, diluanților, grundurilor și a altor materiale depozitate!
Dacă nu dorești să depozitezi vopseaua rămasă, o poți duce la un punct de colectare din apropiere, dar în niciun caz să nu o arunci la gunoi, deoarece este un deșeu periculos.
Dacă nu ai ce face cu vopseaua, o poți recomanda rudelor, prietenilor sau unor persoane care ar profita cu siguranță de puțină vopsea pentru a-și împrospăta peretele sau poarta.
Amenajarea unui dormitor care să ne facă să ne simțim confortabili este o binecuvântare pentru calitatea somnului nostru. Partea grea apare atunci când nu știi de unde să începi sau unde să cauți inspirație.
Avem o veste buna pentru tine, ești exact în locul potrivit căci:
Ziua bună se cunoaște de dimineață, de aceea modul prin care dormim și locul în care ne trezim ne poate schimba definitiv starea de spirit.
Se spune că dormi o treime din viață și dacă ar fi să ne raportăm la media aceasta în România, adică 75 de ani, la un calcul simplu am vedea că petrecem aproximativ 25 de ani dormind. Da, ai auzit bine, 25 de ani în care tot ce faci e sa dormi.
Oare merită sa investim în amenajarea unui dormitor de calitate? Dacă răspunsul tău este da, uite ce trebuie să știi înainte să te apuci de lucrare:
Amenajare dormitor – Cum să amenajezi în funcție de factorii care influențează calitatea somnului
Stresul în zilele noastre a ajuns să fie cu adevărat o problemă datorită stilului de viață alert, iar asta ne face sa ne dorim amenajarea unui dormitor special pentru relaxare, pace și un somn liniștit.
Din ce în ce mai mulți oameni încep să conștientizeze importanța pe care somnul o are asupra noastră. Fără un somn de calitate, corpul și mintea nu pot funcționa eficient și apar dificultăți în viața cotidiană. Amenajarea unui dormitor care să creeze un mediu propice somnului este un aspect foarte important și trebuie prioritizat atunci când vrei să aduci o schimbare în casa ta.
Alegerea mobilierului pentru amenajarea dormitorului
Să începem cu elementul principal din dormitor și anume patul. Somiera și salteaua trebuie alese cu multa atenție și trebuie să se potrivească nevoilor tale.
Poți amplasa patul ținând cont de poziția geamurilor și de modul prin care intră lumina naturală în dormitor. Majoritatea preferă o amplasare în centrul camerei, deoarece crează un element focal asupra patului și ajută la estetica camerei.
Mobilierul îl alegi în funcție de suprafața dormitorului, de gusturile tale și de stilul în care amenajezi dormitorul.
Sfaturi privind alegerea mobilierului pentru dormitor:
Nu aglomera dormitorul și crează spațiu pentru a facilita accesul
Aranjează mobilierul pentru o utilizare optimă
Investește într-o somieră și o saltea de calitate
Măsoară de două ori și cumpără o singură dată
Amenajare dormitor – Lumina și culoarea
Lumina
Pentru a avea un somn intens și odihnitor trebuie să te asiguri că ai parte de o cameră cât mai întunecată cu putință pe timpul nopții. Un mediu întunecat încetinește procesele creierului și stimulează producția de melatonină care ajută la un somn odihnitor.
Soluțiile pentru a opri poluarea luminoasă pe timpul nopții sunt nelimitate, cea mai simplă fiind folosirea unor draperii de bună calitate care să se integreze stilului dormitorului tău. Ziua poți lăsa ca ,,baia de lumină’’ să-ți invadeze dormitorul pentru a-i da un aer mai primitor și a-l face să pară mult mai spațios.
O încăpere cu o lumină ambientală mai caldă te poate relaxa înainte de culcare, deoarece imită într-o oarecare măsură lumina dată de soare. Alege să folosești o lumina pentru anumite activități în anumite zone și pe care s-o folosești noaptea atunci când ai nevoie să mergi la baie sau să citești, fără sa aprinzi toate luminile din cameră.
Poți folosi oglinzi pentru a amplifica lumina din camera ta.
Suntem obișnuiți la locul de muncă să avem o lumina mai rece pentru ca aceasta ne face să fim mai concentrați, de aceea este de dorit să eviți lumina cu tentă albastră în dormitorul tău.
Culoarea
Dacă te-ai întrebat de ce în unele spații te simți mai confortabil, mai relaxat iar în altele te simți mai constrâns, un rol important îl pot juca anumite culori din încăpere. Vezi tu, culorile ne influențează anumite emoții și trăiri.
Iată și câteva culori pentru amenajarea dormitorului:
Albastru deschis – Culoarea cerului, a apei, o deschidere către calm și liniște. De asemenea se spune că reduce tensiunea arterială și îmbunătățește somnul.
Galben – Pe lângă stimularea sistemului nervos, ajută la relaxare. Este și una din culorile noastre preferate.
Verde deschis – O culoarea care face trimitere la natură, este foarte buna pentru a te elibera de stres în zilele mai încărcate
Argintiu – O culoare care crează o atmosferă calmă în dormitorul tău. Fiind o culoare neutră, poți amenaja cu ușurință celelalte decorațiuni pentru a crea contraste. Este o culoare pentru care mulți optează în ultimii ani datorită proprietăților sale estetice.
Bej – Aerul cald, primitor cu tentă romantică pe care-l oferă dormitorul în această culoare, te poate face s-o alegi, fără a sta prea mult pe gânduri.
În concluzie modul prin care alegi culorile pentru amenajarea dormitorului ține strict de gusturile tale și de stilul în care ai vrea să decorezi.
Stilul în amenajarea dormitorului
Modern
Vintage
Rustic
Scandinav
Minimalist
Stilul joacă un rol important în amenajarea oricărui spațiu deoarece păstrează coerența între diferitele elemente de design. Fiecare stil are anumite caracteristici proprii și îți ușurează modul prin care alegi decorațiunile.
Stilul rustic
În amenajarea dormitorului în stilul rustic, atmosfera calduroasă este cea care crează prima impresie. În esență, elementele de decor principale sunt materialele cu un aspect natural, cum ar fi lemnul, uneori chiar și piatra. Paleta de culori trebuie să fie de asemenea într-o nuanță naturală și neutră și cu tentă caldă.
Stilul modern
În opoziție cu stilul rustic, este cel modern, cu elemente geometrice și cu o simetrie aparte. Se diferențiază prin simplitate, culori mai închise, elemente strălucitoare ca de exemplu cromul și muuultă lumină naturală. Mai jos o să-ți prezentăm și câteva idei de amenajare dormitor modern.
Stilul minimalist
Ca să înțelegi mai bine, stilul minimalist are câteva elemente în comun cu cel modern.Diferența este dată de obiectele decorative, care sunt utilizate într-o proporție mai mică decât cele folosite în stilul modern. Totul se rezumă la simplitate, culori neutre și folosirea elementelor cu adevărat necesare în dormitor.
Pentru mulți este doar o formă de amenajare a dormitorului, însă pentru alții este un stil de viață. Tu unde te încadrezi?
Stilul scandinav
Dacă stilul minimalist și cel modern nu te-au convins, există și o variantă de mijloc. În amenajarea dormitorului în stilul scandinav factorul diferențiator este reprezentat de funcționalitata camerei și designul minimalist.
Predomină albul, mobilierul multifuncțional și contrastele puternice cu ajutorul decorațiunilor.
Stilul vintage
Un stil la mare căutare în ultimii ani chiar și în materie de dormitoare este cel vintage. Elementele de design fac trimitere la perioada dintre anii1940-1950, oferind astfel dormitorului tău un aer romantic și călduros.
Pentru a știi exact cum să amenajezi în funcție de perioada respectivă, poți căuta o galerie de imagini din acei ani.
O situație în care poate te regăsești și tu și te pune serios pe gânduri este amenajarea unui dormitor mic. Nu trebuie să te sperie acest lucru, deoarece sunt câteva trucuri pentru a crea un spațiu ideal.
Într-un dormitor mic de apartament, spațiul de depozitare și aspectul camerei, intră adesea în conflict și de aceea trebuie să găsești soluții optime pentru nevoile tale.
Culoarea deschisă a dormitorului tău îți dă senzația de o cameră mai spațioasă. Dacă albul pereților îți pare mult prea banal, poți alege nuanțe neutre.
Patul pliabil, soluția perfectă pentru a mări funcționalitatea dormitorului tău. De asemenea poți alege și un pat cu spațiu de depozitare sub saltea.
Mobilier multifuncțional și amenajarea pe verticală. Am tot vorbit de rolul mobilierului multifuncțional și rolul său pentru a ne bucura de mai mult spațiu. Totodată putem sa alegem diferite rafturi pe care să lă le amplasăm pe verticală.
Lumina oferă senzația de un dormitor mai spațios, mai ales când vine vorba de cea naturală. Nici cea provenită de la corpurile de iluminat nu trebuie dată la o parte, deoarece ea ne ajută să creăm un ambient plăcut. Oglinzile sunt un alt truc pentru a amplifica lumina din cameră.
Folosește-te de un element de accent cum ar fi un tablou mare și special sau un perete diferit al dormitorului.
Renunță la TV-ul din dormitor. Da știm, nu este mereu o alegere pe care vrei s-o faci, însă îl poți amplasa în sufragerie. Astfel economisești spațiu în dormitor și ai parte de un somn mult mai liniștit.
Dacă ar fi să-ți recomandăm un stil, ți-am sugera să mergi pe cel scandinav sau cel minimalist pentru a amenaja un dormitor mic. Astfel economisești spațiu fără a afecta aspectul acestuia.
Vezi și cum să amenajezi dormitorul mic pas-cu-pas.
– 5 Idei de amenajare dormitor mic
Amenajare dormitor mic cu un perete diferit
O idee de amenajare dormitor mic cu spoturi de lumină
O cameră pentru un tânăr, modernă și funcțională
Amenajare dormitor mic cu decoruri artistice
Idei amenajare dormitor modern – Ultimele tendințe
Poate că ești unul din persoanele pentru care contează, pe lângă stilul de amenajare și ultimele tendințe din domeniu. Noi ne-am documentat pentru tine și am venit cu câteva idei și sfaturi.
Simplitatea și minimalismul rămân în continuare cele care creează anumite standarde. Stilul de viață s-a schimbat, lucrurile materiale sunt puse în plan secundar iar acest lucru se vede și în designul amenajărilor interioare
Culorile vibrante în contrast cu un perete de culoare neagră oferă un aspect special pentru dormitorul tău
Lemnul, un element natural și atemporal care face diferențe vizibile în dormitorul tău dacă este integrat cum trebuie
Accesorii și decorațiuni aurii. Fie că vorbim de mânerele de la noptiere sau efectiv de suporții de perete din materiale aurii, sunt elemente foarte căutate în ultimii ani
Finisajele imperfecte, cu o textură bogată, specifice mai ales stilului industrial, sunt o alegere potrivită pentru următorii ani în amenajarea dormitorului
Tăblia tapițată de la capătul patului este iarăși în tendințe
Ce greșeli să eviți în amenajarea dormitorului?
Folosirea culorilor prea reci
Lipsa amprentei personale în amenajarea dormitorului
Ignorarea luminii naturale
Un pat prea mare pentru nevoile tale
Decorarea excesivă
Lipsa planului de insonorizare
Alte idei – Amenajare dormitor
Amenajare dormitor mare
Amenajare dormitor luminos
Amenajare dormitor mic
Amenajare dormitor cu elemente rustice
Sperăm că ți-a fost de folos acest articol și așteptăm rezultatul tău cu nerăbdare, până atunci spor la lucrare meseriașule!
Podul unei case este mereu asociat cu un loc întunecat, plin de pânze de păianjen și căruia nu-i oferim mare importanță. Însă dacă stai la casă și ai parte de unul, trebuie să cunoaștem potențialul uriaș de care putem profita.
În acest articol noi ți-am pregătit o listă cu cei mai importanți pași în procesul de mansardare al unui pod existent:
Rolul podului este de a te proteja de intemperii și de a controla temperatura din casă, dacă este izolat corespunzător. Mulți folosesc podul ca spațiu de depozitare însă cu puțin efort putem amenaja o încăpere în toată regula.
Cum amenajăm un pod existent pas cu pas?
Un plan bine definit
Oh da! Mereu recomandăm planul ca fiind primul pas pentru orice lucrare. Noi credem că aceasta este cea mai importantă etapa. Planul trebuie să includă:
Bugetul alocat lucrării
Suprafața podului
Schița podului
Schița acoperișului
Dacă este necesar, trebuie să ai în vedere și consolidarea structurii de rezistență a podului pentru a evita eventualele probleme care pot să apară ulterior. Pentru acest pas, sugestia noastră este să apelezi la un specialist.
După ce ai ți-ai conceput planul, nu îți mai rămâne decât să cureți podul și să pregătești materialele necesare.
Izolarea și ventilarea podului existent la mansardă
După ce am stabilit planul și celelalte demersuri necesare, urmează cel de-al doilea pas pe care nu trebuie să-l neglijezi absolut deloc. Este indispensabil să avem un control asupra efectelor termice la mansardă deoarece aceasta este predispusă să se încălzească mai mult vara și să apară probleme legate de umiditatea aerului pe tot parcursul anului. Pentru a evita aceste neplăceri, o izolare și o ventilație corespunzătoare a mansardei sunt pași cheie în amenajarea într-un pod existent.
Răcirea și aerisirea podului se face cu ajutorul geamurilor integrate în acoperiș. Acestea trebuie să aibă și un rol reflexiv pentru a împiedica supraîncălzirea pe timpul verii.
O soluție excelentă pentru încălzirea în perioada mai rece a anului este cea prin pardoseală. Trebuie să reținem că mansarda izolată corespunzător se poate încălzi fără a genera costuri semnificative la factură.
Instalația electrică în noul spațiu
După ce ați terminat de izolat, trebuie să realizăm modul prin care racordăm mansarda la instalația electrică a casei. Aceasta trebuie realizată în funcție de modul de folosire al mansardei, făcând-o mai funcțională.
Scara pentru podul existent
Stabilirea modului de acces în mansardă se face prin câteva modalități. Una dintre ele dacă spațiul îți permite acest lucru, este scara interioară. Noua scara trebuie să se integreze în designul casei fără să incomodeze.
Dacă spațiul nu este aliatul tău, o variantă extraordinară pentru care mulți optează este folosirea unei scări pliabile pe care o poți masca ușor în tavanul camerei. Trebuie să ai în vedere dacă înălțimea permite amenajarea uneia.
Cea de-a treia variantă este folosirea unei scări exterioare pentru a crea acces la mansardă și care să nu afecteze spațiul interior al casei.
Decorearea mansardei
După ce am parcurs cei mai importanți pași, trebuie să finalizăm lucrarea într-o notă personală și încântătoare. De asemenea trebuie să ai în vedere ce fel de podea folosești și dacă modifici spațiul cu ajutorul pereților despărțitori din rigibs.
Decorarea se face de regulă după rolul noii încăperi, stilul ales și de funcționalitatea mansardei.
Câteva sfaturi pentru decorarea mansardei în pod existent
Lumina naturală este extrem de importantă pentru mansarda ta
Alege culori deschise pentru mobilier și pereți
Că tot vorbeam de mobilier, alege unul care se integrează perfect în unghiurile ascuțite ale mansardei
Nu masca grinzile acoperișului ci transformă-le într-un element de decor
Idei de amenajare mansardă în pod existent
Un dormitor cu un aer primitor din lemn
Camera pentru un adolescent în vechiul pod al casei
O cameră pentru oaspeți de mici dimensiuni
O baie minimalistă în podul existent
Un loc pentru relaxare
Acum că ai vazut cum poți modifica podul existent pentru a profita de mai mult spațiu în casa ta, nu mai rămâne decât să te apuci de lucrare.
Dacă te-am inspirat, suntem nerăbdători să vedem rezultaul final al proiectului tău.
Fiecare centimetru din casa ta contează, iar pentru a te bucura la maxim atât de spațiu cât și de funcționalitate poți amenaja o baie chiar în mansrda ta. Noi ne-am gândit să-ți prezentăm:
Nu trebuie să ne sperie formele și unghiurile ascuțite ale tavanului pentru ca poți amenaja aproape orice ți-ai imagina în mansarda ta. Înainte să începem să vedem totuși principalele avantaje și dificultăți ale unei băi la mansardă:
Baie mansardă – Avantaje și Dificultăți
Avantaje – Baie mansardă
O baie în plus pentru tine și familia ta
Senzația de intimitate pe care o oferă baia la mansardă
Mai multă lumină naturală prin geamurile din acoperiș
Crește valoarea locuinței
Nu necesită costuri mari pentru încălzire dacă este izolată corespunzător
Dificultăți – Baie mansardă
Izolarea cu materiale de slabă calitate îți poate afecta confortul termic al întregii locuințe
Umiditatea ridicată, dar care se poate rezolva cu un sistem de ventilație potrivit
Spațiul îți poate limita modul prin care amenajezi baia la mansardă
Actele pe care le procuri pentru procesu de amenajare îți pot da bătăi de cap
Sfaturi – Amenajare baie la mansardă
Planul pentru baia la mansardă
Orice lucrare trebuie să înceapă cu un plan pentru a preîntâmpina problemele care apar pe parcursul amenajarii și depășirea bugetului alocat.
Că tot vorbeam de buget, este un element cheie al planului pentru amenajarea unei băi la mansardă.
După stabilirea bugetului, urmează dimensiunea mansardei. Indiferent de încăpere, înainte de a o amenaja avem nevoie să măsurăm și să ne facem calculele pentru stabilirea materialelelor necesare.
Am măsurat suprafața, am stabilit bugetul împreună cu materialele necesare, acum putem începe, nu?
Nu chiar, înainte să construim trebuie să ne consultăm cu un specialist pentru a lua în considerare dacă modificarea mansardei implică schimbări la structura de rezistență a locuinței și ce acte ne trebuie pentru a fi în legalitate cu lucrarea.
Este un pas important și pe care noi nu te sfătuim să-l treci cu vederea.
Vrei o baie clasică sau un loc special pentru relaxare?
Familia ta devine tot mai numeroasă iar nevoia de a avea o baie în plus în casa ta este o variantă tot mai tentantă? În acest fel sigur vei evita problemele care apar atunci când vrei sa utilizezi baia și aceasta e ocupată. De asemenea, dacă vrei o baie mai specială poți amenaja una exclusiv pentru programele tale de relaxare și de îngrijire.
În funcție de modul prin care vrei s-o folosești împreună cu familia ta, vei știi cum amenajezi și ce materiale îți sunt necesare pentru baie.
Pardoseală baie mansardă
Dacă plănuiești o baie în toată regula, trebuie să ai în vedere consolidarea podelei pentru a susține toată greutatea. Dacă amenajezi o cadă în baie, ia în considerare și greutatea acesteia când este plină cu apă și dacă podeaua poate să susțină această sarcină.
De asemenea trebuie să alegi și o pardoseală care este rezistentă la apă și umezeală.
Sfatul nostru este să iei în considerare înclinația tavanului atunci când vrei sa amenajezi cabina de duș, cada sau vasul de toaletă pentru baia la mansardă.
Racordarea la utilități a unei băi la mansardă
Instalația electrică trebuie proiectată cu mare atenție mai ales când discutăm de un mediu umed precum baia la mansardă.
Acum e momentul să racordăm baia din mansardă la sistemul de apă și canalizare.
Sfatul nostru este să suprapui baia la mansardă cu una existentă pentru a folosi aceleași sisteme de utilități. Acest lucru te ajută pentru o racordare într-o manieră mai simplă.
Izolația și ventilația pentru baia la mansardă
O problemă care apare frecvent atunci când ai o baie la mansardă este disconfortul termic. Primul pas pentru a evita diferențele termice este izolarea mansardei cu materiale de calitate.
O izolație bună, costă mai mult din punct de vedere financiar, însă banii îi recuperezi în timp prin reducerea cheltuielilor cu încălzirea. Pe lângă reducerea costurilor, alte avantaje ar mai fi:
Reducerea emisilor de carbon al casei tale
Crește valoarea imobilului
În cazul unei băi la mansardă, ventilația este extrem de importantă pentru circulația eficientă a aerului umed din încăpere. Astfel, vei fi scutit de apariția mucegaiului și îmbunătățește calitatea aerului
Cum izolăm mansarda? Pregătim un articol complet pe această temă chiar pe blogul nostru, așa că fii pe fază.
Crează acces în baia la mansardă
Scara de acces la mansardă trebuie să se integreze în casa ta fără a cauza disconfort din punct de vedere al spațiului. Trebuie să ai în vedere că baia este un mediu umed și treptele pot fi alunecoase.
Sfatul nostru este să alegi trepte din materiale cu o aderență ridicată pentru a evita accidentele cauzate de suprafața alunecoasă.
Baie mansardă – Cum o decorăm?
Fie că optezi pentru cadă, cabină de duș sau un simplu paravan din sticlă, tavanul înclinat la mansardă îți dă bătăi de cap atunci când vrei să amenajezi baia.
Trebuie să amplasezi vasul de toaletă și dușul în funcție de înălțimea tavanului. De asemenea poți folosi un perete despărțitor de rigips pentru a crea diverse spații în baia ta.
Alegerea grupului sanitar se face în funcție de stilul și de gusturile fiecăruia. Noi îți sugerăm să menții lucrurile într-o manieră cât mai simplă fără sa aglomerezi prea mult baia.
Poți câștiga spațiu în înălțime cu ajutorul geamurilor specifice mansardei, în acoperiș. Că tot vorbeam de geamuri, sunt o sursa perfectă de lumină și oferă o experiență cu adevărat grozavă dacă dușul este amplasat chiar sub ele.
Cu cât lumina naturală este mai abundentă în baie, cu atât mai mult aceasta pare mult mai spațioasă.
Ne este greu să ne imaginăm o baie fără oglindă, pe lângă rolul cu care suntem obișnuit al oglinzilor, acestea pot accentua efectul luminos în baia ta. Rolul reflexiv nu este doar o proprietate a oglinzii, ci și gresia sau faianță reflectă lumina și sporește senzația de spațiu în baia ta.
Pentru seri mai romantice, lumina ambientală pune în evidență intimitatea pe care baia la mansardă o oferă.
Idei de amenajare pentru baia la mansardă
Baie mansardă amenajată cu lemn
Baie mansardă amenajată cu mozaic
Baie mansardă amenajată cu cadă
Baie mansardă cu cabină de duș
Un checklist pentru lucrarea ta:
Ia masuratori
Calculeaza bugetul
Alege-ti stilul și finisajele
Obține avizele necesare
Nu mai rămâne decât să te apuci de lucrarea ta meseriașule!
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Functional
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu solicitat în mod explicit de către abonat sau utilizator, sau în scopul exclusiv de a efectua transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care este utilizat exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.